Deși, în general, anticariatele sunt interesate de cărți din toate domeniile, de volume vechi sau volume noi, de romane, dar și de cărți de specialitate, există însă câteva tipuri de cărți de care, de regulă, nu sunt interesate. Află, în continuare, despre ce astfel de volume poate fi vorba!
Cărțile deteriorate sau în stare precară
Anticariatele sunt reticente în a achiziționa cărți deteriorate sau în stare precară. Aceste volume prezintă, de obicei, semne evidente de uzură, cum ar fi: pagini lipsă, pagini îngălbenite, coperte deteriorate, însemnări sau mâzgălituri cu pixul pe pagini, pete de grăsime sau de cerneală, precum și urme de mucegai sau umezeală. Aceste semne pot fi rezultatul uzurii naturale, dar și al manipulării neglijente.
Există însă o excepție în acest caz. Dacă este vorba despre o carte rară, ea poate fi de interes pentru un anticariat, chiar și în stare precară, pentru că are o valoare istorică sau culturală importantă.
Cărți cu un conținut controversat
În același timp, anticariatele sunt prudente și în ceea ce privește cărțile cu conținut controversat. Aceste cărți pot genera reacții negative din partea publicului sau pot atrage atenția autorităților, în unele cazuri.
Pentru a menține anticariatul într-o sferă de încredere și apreciere din partea publicului, se evită sau se limitează achiziția unor astfel de cărți. În schimb, sunt preferate volumele pe teme mai populare și mai puțin problematice, care sunt acceptate mai ușor și mai bine de cititori.
Cărți în limbi străine mai putin cunoscute
O altă categorie de cărți care nu sunt de interes pentru anticariate, inclusiv pentru anticariatul nostru, este reprezentată de cărțile în limbi străine mai putin cunoscute sau rar întâlnite. Aceste cărți nu sunt accesibile pentru un număr mare de cititori și, din acest motiv, anticariatele sunt destul de selective în a le achiziționa.
În schimb, pot fi atractive pentru anticari cărțile în limba engleză sau în limba franceză. Dacă însă o carte într-o astfel de limbă este foarte rară și interesantă, poate fi o adevărată comoară pentru anticariat, caz în care este și evaluată cu un preț mai bun față de cărțile populare și care se găsesc peste tot pe piață.
Cumpăr cărți din Botoșani
Anticariatul nostru, cu peste 10 ani de experiență pe piață, dă o șansă tuturor cărților pentru a fi evaluate. Astfel, dacă ești din zona Moldovei, poți profita de serviciul nostru cumpăr cărți Botoșani. Acest serviciu îți oferă ocazia de a vinde cărțile pe care nu le mai dorești în biblioteca personală și să primești bani pe loc pentru ele.
Dacă pe rafturile din casa ta s-au adunat cărți vechi, pe care le-ai moștenit sau pe care le-ai acumulat citindu-le în diverse etape ale vieții, dar pe care nu ți le mai dorești, serviciul nostru de achiziții este perfect pentru tine. Contactează-ne, iar o echipă va veni la tine pentru a face o evaluare a volumelor! Dacă ești de acord cu oferta noastră, te scăpăm imediat de ele și îți facem plata pe loc. În acest fel, vei avea ocazia să-ți reorganizezi spațiul rămas liber, dându-i o nouă destinație, sau să faci loc pentru noi aventuri literare.
Comments are closed.