Din 1967, de ziua de naștere a lui Hans Christian Andersen de pe 2 aprilie, este și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Această zi, își propune să dezvolte gustul pentru lectură în rândul copiilor și să promoveze operele de literatură pentru copii.
Susținem acest concept și ne alăturăm lui. Oferă-i copilului tău acces la lectură și dacă ajungi să consideri că, după un timp, cărțile respective nu-i mai sunt necesare, reține că noi cumpărăm cărți Craiova, București și din multe alte orașe ale țării. Va fi simplu să ne contactezi.
De ce recomandăm cărți pentru copii?
Cărțile pentru copii sunt atât instrumente distractive de povestire, cât și instrumente educaționale care le stimulează imaginația și ajută la îmbogățirea abilităților lingvistice de la o vârstă foarte fragedă. Potrivit unui studiu realizat de Asociația Internațională de Literatură pentru Copii, micuții care sunt expuși în mod regulat la lectură prezintă abilități mai bune de ascultare și de înțelegere a citirii, în comparație cu alți copii care sunt mai puțin expuși la această practică.
Pe lângă dezvoltarea empatiei și gândirii critice, printre numeroasele beneficii ale lecturii, se numără și următoarele: te ajută să înveți cuvinte noi, să descoperi diferite expresii și să îmbunătățești înțelegerea lecturii. În ciuda importanței sale, sectorul literaturii pentru copii se confruntă cu provocări semnificative, inclusiv concurența de pe ecrane și digitalizarea din ce în ce mai mare a vieții de zi cu zi a tinerilor.
Hans Christian Andersen – un copil toată viața
Principalul motiv pentru care Hans Christian Andersen a devenit un geniu literar a fost că, așa cum a explicat în autobiografia sa, a rămas un copil toată viața. Andersen, părintele basmului literar, este cel mai mare autor al Danemarcei. Deși este cunoscut mai ales pentru poveștile pentru copii, a fost un prolific scriitor de călătorii, romancier, poet și dramaturg. El și-a inventat chiar propria formă de artă vizuală – tăieturi de hârtie.
Avea motive întemeiate pentru a rămâne „blocat” în copilărie. Tatăl său iubit a murit când el avea 11 ani. Andersen s-a născut în 1805 la Odense, unul dintre cele mai mari orașe ale Danemarcei la acea vreme. Tatăl său era un cizmar căruia îi păsa mult mai mult de cărți și piese de teatru decât de pantofi. A trezit aceleași interese și în fiul său. „Tatăl meu mi-a îndeplinit toate dorințele”, a scris Andersen în autobiografia sa. „Am stăpânit toată inima lui, a trăit pentru mine.”
De la debutul său în 1835 și până în 1872, Hans Christian Andersen a publicat peste 150 de basme și povești. În anii 1835-1842 au fost publicate primele șase broșuri cu titlul „Basme povestite pentru copii”. Apoi, în 1844, a fost publicată prima broșură de „Povești noi”, care, în afară de „Rățușca cea urâtă”, conținea cele trei basme „Îngerul”, „Privighetoarea” și „Iubitele”. Colecția a apărut în două ediții în același an, pe care Hans Christian Andersen le-a văzut în mod natural un mare succes.
Comments are closed.