Vrei să știi dacă te afli în posesia unei cărți rare, care să atragă imediat atenția colecționarilor? Nu știi cum să stabilești valoarea acesteia fără ajutorul unui expert? Multe persoane sunt în situația ta și, din cauza faptului că nu au știut cum să își analizeze cărțile, au ajuns să le vândă pe sume infime de bani în comparație cu valoarea lor reală.
Cum reușești să diferențiezi cărțile rare de cele comune?
Având în vedere că piața cărții este extinsă, este suficient de dificil ca o persoană normală să reușească să identifice valoarea corectă a unei cărți, mai ales dacă nu are experiență în acest domeniu. Pentru ca produsul să intre în categoria de cărți rare, este nevoie să corespundă unor anumite criterii, printre care se numără și cele amintite ulterior:
-
ediția din care face parte; există anumite ediții de cărți care sunt celebre și care au fost tiparite într-un stoc limitat, ceea ce înseamnă că nu toată lumea are acces la ele;
-
exemplarul are autograf de la autor sau a fost dedicat unei personalități;
-
exemplarul respectiv a făcut parte din biblioteca unei personalități celebre;
-
design-ul este diferit, rafinat, elegant, unic;
-
cuprinde anumite ilustrații în care se află artiști de renume;
-
are o vechime foarte mare.
Valoarea unei cărți este de-a dreptul importantă în momentul stabilirii prețului care reflectă atât starea în care a fost întreținută, cât și raritatea. Nu ezita să intri în contact cu achizitorii din cadrul anticariatului nostru, care te ajută să afli gratuit care este valoarea cărților pe care îți dorești să le vinzi. Vestea bună este că noi cumparam carti si in Calarasi, așa că, dacă locuiești în această zonă a țării, nu ezita să ne contactezi.
Cum poți identifica o carte rară?
Deși pare a fi o procedură dificilă, există câteva aspecte cărora le poți acorda importanță, astfel încât să îți dai seama dacă ai în bibliotecă o carte extrem de valoroasă sau doar una comună. Nu fiecare primă ediție cuprinde cărți care pot fi considerate rare. Din păcate, nici editorii nu folosesc un sistem clar de clasificare. Din acest motiv, te încurajăm să intri în contact cu achizitorii noștri și să afli direct de la un expert dacă respectiva carte are o valoare ridicată sau nu, economisind timp și energie.
Astfel, indiferent că ești din București sau alt oraș din țară, ne poți contacta cu încredere pentru a stabili o întâlnire și pentru ca specialiștii noștri să îți ofere ședința de evaluare a cărților de care ai nevoie pentru a afla concret care este valoarea acestora. Nu trebuie să te deplasezi către sediul principal al anticariatului, procedura pusă la dispoziție de noi are menirea de a-ți simplifica procesul de vânzare a cărților cât mai mult.
Comments are closed.