Tradiția Zilei Păcălelii datează de secole și originile sale sunt destul de obscure. Cu toate acestea, majoritatea istoricilor cred că acest obicei a fost inventat în Franța în secolul al XVI-lea. Potrivit legendei, s-a născut din dorința de a aduce un omagiu regelui Carol al IX-lea, care a decis să schimbe calendarul și să mute începutul anului de la 1 ianuarie, pe 1 aprilie.
Potrivit legendei, unii au rezistat oferind cadouri de Revelion pe 1 aprilie. Încetul cu încetul, aceste cadouri de Anul Nou pe 1 aprilie s-au transformat în farse și glume. Cert este ca azi, această zi are același simbol în multe țări ale lumii.
Ne-am gândit că această zi se apropie și am decis să-ți reamintim anunțul nostru cumpărăm cărți Călărași, Constanta, Craiova, Cluj Napoca etc, dar să îți și prezentăm câteva titluri despre păcăleli și farse amuzante pe care, firește, dacă le-ai citit, ți le putem cumpăra.
Cărți pentru copii, despre păcăleli și farse amuzante
„April Fools’ Rules” de Judy Katschke, ar putea fi o lectură bună pentru cititorii tineri care caută o carte distractivă și aventuroasă. Cartea este centrată în jurul lui Mary-Kate și Ashley, două cele mai bune prietene care sunt hotărâte să devină cei mai buni farsori din istoria școlii lor. Cartea are un ton ușor și captivant, ceea ce o face o lectură rapidă și plăcută. Cea mai distinctivă trăsătură a cărții este concentrarea ei pe tema prieteniei și importanța de a repara atunci când lucrurile merg prost.
„No more school, April fools”, cartea lui Dan Gutman, își invită cititorii să se alăture lui A.J. și prietenilor lui pentru a sărbători Ziua Păcălelilor, la My Weird School. Copiii de la My Weird School s-au săturat de domnișoara Banks și de farsele ei constante. Ei decid să-i facă o glumă în cele din urmă. Văzând cât de concentrați și de angajați sunt copiii cu gluma lor, dna. Stoker sugerează o competiție de farse, timp de o săptămână, între elevi și profesori. Dacă copiii vor reuși să câștige, vor primi o petrecere cu bomboane. Și așa începe războiul cu farse la Ella Mentry School!
April Fools’ Fiasco, de Roy Ron, povestește despre 1 aprilie în Green Lawn! Dl. Paskey, proprietarul librăriei Nook, le face o farsă de 1 Aprilie lui Dink, Josh și Ruth Rose. Pot copiii să dea de urma escrocului care a jefuit librăria? Cartea conține un mesaj secret de 26 de litere ascuns în ilustrații.
Din cartea April Fool’s Day, scrisă de Carolyn Keene, aflăm cum Nancy, George și Bess au fost invitați la o petrecere de 1 Aprilie acasa la noul lor coleg de școală. Fiecare invitat trebuie să facă o farsă amuzantă la petrecere și cea mai bună farsă va câștiga un premiu special.
De ce să contactezi echipa CumparCarti.ro
Toate aceste cărți pot aduce bucurie copilului tău, însă după ce sunt citite, poți să le oferi o nouă șansă. Nicio carte nu merită să fie uitată pe un raft în bibliotecă sau, mai rău, să fie depozitată într-o cutie depozitată undeva în casă. Noi cumpărăm toate cărțile pe care le-ai citit, ba chiar o bibliotecă întreagă dacă vrei să o vinzi!
Comments are closed.