În ultimii ani, s-a observat tendința populației de a alege cu precădere cărți de psihologie și dezvoltare personală, în ideea de redescoperire a sinelui și de găsire a unor răspunsuri. Aceste cărți sunt potrivite pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și dezvoltarea unor trăsături importante de caracter, motiv pentru care se regăsesc pe bibliotecile multora dintre noi.
Dacă te regăsești în rândurile anterioare și ai acasă multe cărți din acest domeniu, pe care le-ai citit deja și al căror conținut ți-a fost de folos, poți lua în considerare vânzarea carților la anticariat pentru a recupera o parte din investiție și pentru a cumpăra ulterior alte titluri care să contribuie la dezvoltarea ta intelectuală și emoțională.
La anticariatul nostru vinzi rapid cărți din orice domeniu, inclusiv psihologie și dezvoltare personală. De aceea, ne-am gândit să îți prezentăm trei titluri populare printre pasionații de psihologie, pe care anticarii noștri sunt dispuși să le achiziționeze în orice moment de la vânzătorii de carte:
1. Ce ne spune creierul, de V.S. Ramachandran
Pasionații de psihologie și de misterele funcționării creierului uman trebuie să aibă această carte în colecția lor. Deși creierul este un organ care nu ocupă decât 2% din masa corpului, are o legătură directă cu toate emoțiile și acțiunile noastre, ceea ce îi intrigă pe mulți să își dorească să știe mai mult despre enigmele sale;
2. Povestea ta a început demult, de Mark Wolynn
O carte prin care cititorii sunt ajutați să identifice motivele din spatele unor gânduri obsesive și chiar depresii, “Povestea ta a început demult” oferă prilejul de a privi în perspectivă traumele care izvorăsc din familie și un sprijin în găsirea și folosirea metodelor prin care ne putem elibera de ele. Suferințele generațiilor trecute au un impact asupra prezentului nostru, iar lectura acestei cărți ne face să înțelegem cum funcționează acest mecanism și cum poate fi gestionat prin forțele proprii;
3. Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl
Aflându-se printre cele mai bune titluri din domeniul psihologiei, această carte ne pune față în față cu emoțiile noastre, pe care ne este adesea dificil să le recunoaștem și să le controlăm. Înțelegându-le și navigând prin ele, viața noastră poate deveni mai ușoară. Cartea surprinde experiențele trăite de psihiatrul Viktor Frankl în lagărele de concentrare de la Auschwitz, tragediile prin care a trecut și felul în care omul poate să accepte, în cele din urmă, trauma.
Iată trei titluri marcante din domeniul psihologiei și dezvoltării personale, care se află în bibliotecile multor cititori și care se află, în același timp, la mare căutare printre anticari. Dacă ai de vânzare o cantitate mare de cărți din această sferă sau din orice alt domeniu, ne poți apela pentru a le vinde.
Poate vrei mai mult spațiu în bibliotecă sau pur și simplu vrei să recuperezi o parte din banii pe care i-ai cheltuit inițial în achiziția cărților, noi îți oferim o soluție rapidă. În plus, evaluăm cărțile și facem plata pe loc.
Comments are closed.