A venit toamna și cu siguranță îți dorești titluri noi în bibliotecă pentru a le citi în zilele mohorâte. Dar ce faci când spațiul nu îți mai permite achiziționarea unor cărți noi? Nimic mai simplu, vinzi cărțile pe care le-ai citit deja. Eu cumpăr cărți în București de la persoane fizice pentru anticariat. Indiferent că ai câteva zeci, câteva sute sau chiar câteva mii de cărți contactează-mă și eu te pot ajuta.
Sunt interesat de achiziționarea de titluri din domenii foarte diverse cum ar fi literatură străină și română, filosofie, istorie și geografie, științe exacte, cărți tehnice, artă, cinematografie, hobby, arhitectură, spiritualitate, psihologie etc.
Am o experiență foarte mare în evaluarea cărților indiferent de anul apariției, autor sau titlu. Mă deplasez la domiciliu dacă ai peste 100 de volume. Evaluarea și deplasarea sunt gratuite iar plata se face pe loc. Contactează-mă chiar acum și mă voi deplasa la domiciliu în cel mai scurt timp posibil. Dacă ai un număr mai mic de cărți sau îți este mai confortabil, poți veni și la sediul anticariatului cu ele.
Cumpăr cărți în București de foarte mulți ani și te poți baza pe o evaluare corectă și cele mai bune prețuri pentru cărțile tale.
Sună acum la numărul de telefon 0724.329.818 sau scrie la adresa de e-mail contact@cumparcarti.ro!
Comments are closed.